Răspunde la: Campionat Pariori

07-03-2018 la 1:31 am#187524
George Stoian
Participant

Mulțumesc la fel! În privința „clinciurilor” nu-i nici o pb, eu le consider argumente și contra argumente, oricum aparțineau acelei teme și atât. Nu sunt genul care ține supărare, mai ales după o dispută în acest domeniu – pariurile – pe care eu îl consider unul dintre cele mai relative domenii. Chiar m-a amuzat chestia cu „școlit de DC”, îți spun și de ce, dar te rog să nu mă crezi lăudăros. În 2017 am postat pe Fb, pe pag mea de profil bilete „cota 2” încă din 01 ianuarie. Nu am avut nici o lună pe minus, iar raportul winn/lost a fost de aproape 100 de bilete winn pe plus. Nu cred că DC a reușit asta. Am avut și serii de 8, 9 winn consecutive cu record personal de 12 bilete winn consecutive, iar într-o lună – prin vară – am avut 17 bilete pe plus. Practic cel(cei) care au jucat biletele postate de mine, cu o miză de 100 lei pe bilet au fost mai bogați la încheierea lui 2017 cu aproape 10.000 lei. Anul acesta nu am mai postat, am fost leneș, plus că m-am alăturat vouă la acest concurs.
Revenind la rulajul bonusului, presupun că s-au mai adăugat unele restricții.