Răspunde la: Campionat Pariori

10-03-2018 la 10:45 pm#188397
George Stoian
Participant

Domnule Sveică, nu am intenția să „mă bag în seamă” și nici să fac pe avocatul cuiva, doresc doar să evidențiez atitudinea de un fair play evident a unui coleg de concurs, atitudine pe care nu o au foarte mulți dintre participanți. Este vb de TUDOR, alias LION care, deși avea peste 110 puncte în urmă cu câteva zile, a continuat să posteze. Din nefericire în ultimele zile nu a ales cele mai bune pronosticuri, dar asta nu-i diminuează cu nimic meritele mai sus menționate! Nu puțini sunt aceia care au aplicat diferite „strategii” pentru a-și securiza punctajul. Tudor a jucat la fel cum a făcut-o de la începutul lunii, chiar dacă punctajul și numărul de meciuri postate i-ar fi permis o evoluție mai puțin activă și folosirea unor mize minime, ceea ce dovedește plăcerea și bucuria de a participa și că partea materială a acestui concurs NU ESTE UN SCOP ÎN SINE pentru el. Din partea mea are tot respectul pentru atitudinea exemplară, dar și o „urecheală virtuală” pentru că nu a gestionat mai eficient punctajul realizat până în urmă cu 2-3 zile.
Precizez faptul că nu am nici un interes personal, că principalul mesaj al acestui comm este acela de a face apel către toți colegii de concurs la FAIR PLAY, de aceea sper că veți interpreta cu obiectivitate comm meu!
Urez tuturor baftă și inspirație în alegerea pronosticurilor!