Cum ar arăta acest concurs dacă TOȚI PARTICIPANȚII AR POSTA PRONOSTICURI CU COTE 12, 15, 20 etc. AR FI O PARODIE, NU UN CONCURS DE PRONOSTICURI SPORTIVE! AR FI CONCURS DE NIMERELI! AR FI LOTO!
Evident că nu ar fi în regulă, dar tocmai acest adevăr arată că astfel de PLESNELI nu au ce căuta într-un concurs serios, într-un concurs în care organizatori și participanți ȘTIU CE ESTE RESPECTUL RECIPROC ȘI RESPECTUL DE SINE! De ce le sunt permise celor care au astfel de ATITUDINE SFIDĂTOARE FAȚĂ DE CEILALȚI PARTICIPANȚI? Majoritatea suntem proști, iar ei mai „descurcăreți” decât ceilalți? Și nu, nu ține chestia „nu interzice nimeni, nimănui să nu joace așa” deoarece ajungem la întrebarea de la începutul acestui comm și la situația pe care o presupune.
Îmi place să particip la acest concurs, o fac cu seriozitate, cu respect față de munca tuturor – organizatori și colegi de concurs – dar dacă nu se vor lua măsuri pentru a nu se mai permite aceste „pronosticuri” SFIDĂTOARE, îmi va fi foarte dificil să găsesc motivație pentru a participa. Am fost educat și obișnuiesc să termin ceea ce am început, de aceea voi posta până la încheierea lunii, apoi voi vedea.
Răspunde la: Campionat Pariori
Adauga un comentariu!
Ponturile zilei
Promotiile zilei
Hot



