Răspunde la: Campionat Pariori

22-05-2018 la 3:50 am#204916
George Stoian
Participant

VĂ SALUT DOMNILOR!
Permiteți-mi vă rog să comentez – cu tot respectul – precizarea Dumneavoastră în ceea ce privește motivul care a determinat luarea deciziei de a anula meciul postat de Lion. Consider că primul și cel mai important motiv este faptul că ora la care s-a efectuat postarea nu s-a încadrat nici măcar în intervalul permis de regula adițională prin care se tolerează o întârziere de maxim 5 minute. Faptul că a anunțat după începerea meciului nici nu mai contează, deoarece întârzierea cu 8 minute nu era compatibilă cu validarea meciului, explicația fiind aceea că dacă ar fi fost validat, S-AR FI CREAT UN PRECEDENT generator de posibile consecințe negative, confuzie, incertitudine, nemulțumire! În viitor, oricine ar fi considerat că este îndreptățit să i se accepte o întârziere mai mare de 5 minute. Eu nu aș vrea să fiu în situația de a răspunde la întrebarea unui participant care ar posta cu 6-7 minute întârziere față de timpul minim: de ce altcuiva i s-a tolerat o întârziere de 8 minute și mie nu? De aceea cred că este util să precizăm clar ordinea obligațiilor și a demersurilor necesare în situația postării unui meci cu mai puțin de 120 de minute înainte:
– întârzierea să nu nu fie mai mare de 5 minute
– solicitarea de a fi validat meciul să se facă înainte de începerea meciului respectiv. DACĂ ÎNTÂRZIEREA ESTE DE MAXIM 5 MIN.