-
27-05-2018 at 6:23 pm #206279
George StoianParticipantVĂ SALUT DOMNILOR!
Cred că problemele comentate de d-nii Mircea și Sveica se pot rezolva simplu și eficient prin două reguli pe care le-am mai propus în trecutul apropiat:
1. ATITUDINEA DE NON-COMBAT la care se referea d-nul Mircea în comm de mai sus se poate evita prin implementarea regulii de a se posta cel puțin un eveniment în intervalul 1-3 zile. Astfel fiecare ar fi activ pe toată durata unui campionat, fără să i se îngrădească dreptul de a posta numărul minim obligatoriu pe lună – 20 de ev. – și nici numărul maxim. Așa cum spune și Mircea, pentru unii colegi „este închis concursul de mult”! Cum ar fi dacă toți participanții ar posta toate cele 20 de evenimente în primele 5 zile ale lunii? Matematic este posibil, iar răspunsul evident: ar fi rău!
2. DISTRIBUIREA ECHILIBRATĂ A BONUSULUI ZILNIC cu posibilitatea „de a preveni haiducismul după bonusuri fară o minimă calitate a ponturilor publicate! – cum spune d-nul Sveica – fără să „încurajăm stagnarea numărului de ponturi limită” prin condiționarea acordării bonusului zilnic pe criterii de profit – cum se teme d-nul Mircea – dar și să fie stimulată preocuparea fiecăruia pentru a posta pronosticuri de calitate, cu șanse mari de a fi winn, se poate rezolva simplu, corect și – spun eu – logic:
PENTRU CÂȘTIGAREA BONUSULUI ZILNIC SĂ PARTICIPE DOAR MECIURI CU PRONOSTICURI WINN!
Se vor rezolva și alte nemulțumiri exprimate în timp de diferiți colegi:
– bonusul zilnic va fi acordat pentru meci postat în ziua respectivă. Meciurile postate anticipat nu pot participa decât în ziua în care se vor disputa când se va ști dacă sunt winn.
– indiferent de nr meciurilor postate, fiecare va avea o motivație în plus pentru a fi mai exigent în privința calității pronosticurilor, evitându-se astfel „haiduceala” de care avertiza d-nul Sveica.
– nu va mai fi necesar să ținem cont de profitul realizat la încheierea lunii pentru acordarea bonusurilor, deoarece fiecare bonus va fi acordat pe criterii de calitate, adică unui meci cu pronostic winn.
– nu vor mai exista situații precum cele din ex. d-lui Sveica – bonusuri acordate pentru . . . non performanță.
Un ex. amuzant dar și realist: dacă un elev primește premiu în clasa I, iar în clasa a V-a rămâne corigent nu i se va anula premiul și nici meritul pentru acel premiu.Repet ceea ce am spus de fiecare dată, sunt doar păreri pe care eu le consider binevenite și utile, prin urmare nu este nici o pb dacă vor fi contestate. Schimbul de opinii caracterizat de bună intenție și susținut cu argumente pertinente este o cale sigură și eficientă de a rezolva orice problemă și de a îmbunătăți calitatea activității și a beneficiilor în orice domeniu.
Baftă și inspirație tuturor!27-05-2018 at 7:42 pm #206284
mircea231ParticipantPerfect spus! E exact ce trebuie! Iar la bonus zilnic cred ca se poate impune o limita de 2 sau 3 bonusuri la un jucator, limita dupa care sa nu mai poata participa.
Susțin comentariul tau, George!27-05-2018 at 8:37 pm #206286Sveica Dumitru
ParticipantAm anticipat bine ca pleaca ostapenko acasa cota 8.00 insa nu am concretizat pecuniar. Nu are rost sa ma vait sunt obisnuit???
29-05-2018 at 5:43 pm #206626
Cioroiu Constantin IulianParticipantSalutare, am și eu un tabel în Excel ca în exemplu:
1)11x11x1
2)11x1xx1
3)1x1x1x1
4)11x11x1
Etc
Cum pot elimina rândurile din Excel în care se găsesc aceleasi semne ca în exemplu de mai sus rândul 1 și 4 identice (avand în vedere ca fiecare semn este într-o celula)?
Va mulțumesc anticipat dacă găsiți solutia29-05-2018 at 7:13 pm #206655Sveica Dumitru
ParticipantNicio surpriza azi la roland garros.
Dupa eliminarea lui ostapenko urmeaza oare azi eliminarea finalistei halep?!?29-05-2018 at 7:33 pm #206658
George StoianParticipantDomnule Cioroiu te rog să precizezi dacă sunt 7 variante – pe orizontal – pentru 4 meciuri. Dacă vei posta din nou, ar fi bine să pui punct după fiecare semn. Din ceea ce ai prezentat – dacă am înțeles bine – pentru a nu se repeta vreuna dintre variante, una dintre scheme ar putea să fie următoarea :
1). 1. 1. X. 1. X. 1. X.
2). 1. X. 1. 1. X. 1. X.
3). 1. 1. X. 1. X. X. 1.
4). 1. 1. X. X. 1. 1. X.
Se constată că s-a mers pe un semn de bază – 1 – acesta fiind folosit în 4 dintre cele 7 variante, ceea ce presupune șanse mai mari de a prinde una, dacă pronosticul reprezentat în schemă de cifra „1” este winn.
Dacă agreezi să folosești diferite scheme, te pot ajuta cu mai multe pe care le-am făcut – în joacă – chiar eu. Îmi place, „le văd” și prin urmare mă descurc să fac diferite combinații. Una dintre principalele însușiri ale fiecărei scheme este aceea că nici una dintre variantele din care este configurată NU SE REPETĂ!
29-05-2018 at 8:24 pm #206673
Cioroiu Constantin IulianParticipantEu vorbeam în principiu, am o schema de 2904 variante din care se mai repeta din ele și vreau sa le elimin.
Ma interesează principiul cum selectez în Excel sau cum sa pun aceste variante ca să-mi găsească dublurile.
Ceea ce am scris eu acolo e un exemplu, o fictiune. Ma ajuta cineva care sa știe Excel sau un alt progrămel în care sa ma ajute sa găsesc dublurile.
Schema mea este conceputa astfel încât sa obțin un mic plus dacă din 12 meciuri prind 7 semne de baza. Cote de 1.85.29-05-2018 at 10:52 pm #206679
George StoianParticipantÎntr-o schemă, fiecare variantă înseamnă un bilet, așadar aplicarea schemei respective presupune jucarea a 2904 bilete! Eu nu aș face asta, deoarece pentru mine pariurile sunt 100% distracție, dar configurarea a 2.904 bilete presupune muncă, multă muncă! Schemele de care vb eu sunt mult mai simple, iar condițiile pentru a câștiga sunt decente, evident prima condiție este aceeavde a avea cât mai multe pronosticuri winn! Îți voi prezenta câteva, cu număr de meciuri desfășurate, număr de meciuri / bilet, număr minim de meciuri winn pentru MINIM UN BILET CÂȘTIGĂTOR 100%, respectiv condiția de a prinde minim un bilet:
1). 6 din 8
– număr de meciuri desfășurate: 8
– număr de bilete jucate în total:6
– număr de meciuri winn minim: 6 din 8
– număr de meciuri pe un bilet: 42). 5 din 9
– număr de meciuri desfășurate: 9
– număr de bilete jucate în total: 12
– număr minim de meciuri winn: 5 din 9
– număr de meciuri pe un bilet: 3Aceste enunțuri se pot adapta la dorința fiecăruia.
Ex: la schema nr 2 se joacă 2 meciuri în loc de 1 pentru fiecare poziție, astfel că vom juca 18 meciuri și vom avea 6 pe un bilet în loc de 3. Crește cota, crește câștigul, dar crește și riscul. Condiția de bază nu se modifică, avem nevoie tot de 5 poziții – a câte 2 meciuri – winn. Numărul de bilete va fi tot 12
Mai sunt și altele, dar deocamdată este suficient. Dacă ești interesat, voi posta schemele desfășurate și nu va trebui decât să înlocuiești pozițiile cu pronosticurile meciurilor alese de tine.
Repet, dacă vei aplica schema 1 și vei avea 6 meciuri winn din cele 8, sau 5 winn din 9 la schema 2, vei avea 100% un bilet câștigător!29-05-2018 at 11:23 pm #20669030-05-2018 at 12:54 am #206712
George StoianParticipantLivi sunt 6 bilete, iar CF a fiecărui bilete este în func de cotele pronosticurilor jucate.
Schema celor 8 meciuri desfășurate pe 6 bilete:BILET 1: 1. 2. 3. 5.
BILET 2: 1. 2. 6. 7.
BILET 3: 1. 3. 4. 8.
BILET 4: 2. 4. 6. 8.
BILET 5: 3. 5. 6. 7.
BILET 6: 4. 5. 7. 8.Faci o listă cu 8 meciuri, fiecare cu număr de ordine: meciul 1, meciul 2 . . . meciul 8, și pronosticul meciului respectiv.
La fiecare poziție din schemă (cifră) joci același meci cu pronosticul pe care l-ai selectat pentru acel meciDacă nu ești sigur că ai înțeles cum se aplică schema, postează o listă cu 8 meciuri și pronosticurile pentru fiecare și le voi desfășura eu. După aceea mai rămâne să iasă măcar 6 dintre cele 8 și vei avea un bilet 100% win. Cu un pic de șansă se pot prinde și 2, sau chiar 3 bilete winn dintre cele 6.
Cota finală a fiecărui bilet va fi în func de cotele pronosticurilor celor 4 meciuri care configurează un bilet30-05-2018 at 6:27 am #206751livi
ParticipantDa am inteles . Ms fain . E prima data cand incerc scheme .
30-05-2018 at 2:01 pm #206835
George StoianParticipantDomnule Fărcus utilitatea și calitatea unei combinații, a unei scheme nu este determinată de pronosticurile jucate sau de valoarea cotelor acestora, responsabilitatea pentru pronosticuri îi revine în exclusivitate celui care le-a selectat! Dacă pronosticurile nu sunt winn nici o combinație, nici o schemă nu îți poate oferi bilet(e) câștigătoare indiferent de valoarea cotelor.
Schema despre care vb desfășoară 8 meciuri pe 6 bilete, câte 4 meciuri pe bilet și asigură 100% un bilet winn chiar dacă se pierd 2 meciuri din cele 8 desfășurate. Eu apreciez condiția de a nu se pierde mai mult de 2 meciuri din 8 ca fiind decentă, chiar generoasă! Un bilet jucat cu toate cele 8 meciuri ar fi lost la primul meci pierdut.
Depinde ce strategie vrea fiecare să aplice, bilet cu meciuri multe și cote mici, cotă finală mică și investiție mare, cotă finală mare cu miză mică, sau o schemă configurată din mai multe variante – bilete – cum este aceasta și altele30-05-2018 at 2:22 pm #206841Sveica Dumitru
ParticipantRog admin sa valideze ponturile din ultimele 3 zile de la seniori sa vedem care cum stam in clasament si ce facem. Eu de ex vreau sa evit retrogradarea?
You must be logged in to reply to this topic.

